Am scapat si anul asta de infectia de Sf.Valentin.
Nu numai ca nu am cu cine sa mi-o petrec,dar acum nici macar nu mai trebuie sa ma straduiesc sa-mi gasesc.
Acum doi ani a murit V., un foarte bun prieten de familie.Cancer la plamani.Ca toata linia masculina ascendenta si colaterala a familiei lui.Tata nu poate sa mearga la parastas, asa ca m-a rugat pe mine sa ma duc.Poate ca in orice alta zi as fi gasit o scuza acceptabila si m-as fi dat lovita.Dar, dintr-o data, perspectiva de a sta la o masa si a povesti cu cvasi-necunoscuti la un pahar de vin, nu mai e chiar asa de lepadat.
Imi aduc aminte de priveghiul lui V..Nu am vazut decat 4 oameni morti in viata mea, si m-am atins de unul singur.Fascinatia putrefactiei.Cosciugele lor ramase invelite in plastic,cumparate in graba din Ghencea, crucile aurii de pe capac, statura tasata si rictusul neputincios.Un tata,un sot, un fiu, un frate...plimbari cu bicicleta ,excursii pe munte, scandaluri si gemete, toate inghesuite intre patru scanduri lacuite.
Ma duc pentru ca mi se pare important sa nu-i uitam.Sa nu-i omoram a doua oara.
In loc de "all you need is love...rampapapapam" o sa ascult "vesnica pomenire".Nu o sa ma tin cu nimeni de mana decat ca sa aruncam coliva de sus in jos in acelasi ritm sacadat.
Lumanari parfumate?Poate doar de tamaia risipita de vreun popa burtos dar "plin de har,maica".
Flori?Numai in numere pare.
Cu putin noroc poate reusesc sa bag si o tigara pe afara cu O., prieten bun din copilarie.V. era tatal lui.Imi imaginez ca nu are vreun poster Philip Morris deasupra tabliei patului.Dar, de fumat, stiu sigur ca fumeaza.
Nu trebuie sa vad la teveu cum isi petrec Mihaela si Dani Valantainsu.Nu trebuie nici macar sa vad a 15-a oara Sleepless in Seattle sau oameni tinandu-se de mana pe strada apucand de jucarii cu un continut de coloranti mult peste maximul permis de Directivele europene.
O sa fiu in mijlocul unor oameni singuri si pustiiti.
Cine nu si-ar dori asta maine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu